Imperiul Apelor

[Andruska]

O vedea cum incerca sa-si pastreze calmul si stapanirea de sine, insa stiam ca nu va mai dura mult pana va izbucni, iar cand o fanoma vrea ceva...atunci sa ne fereasca toti zeii de furia ei. Si pe langa asta nu puteam face nimic. Eram legata de maini si de picioae, pentru ca orice as fi facut ar fi creat o prapastie intre mine si orice sansa de a-i fi alaturi.
-Inelul ti l-am dat pentru ca mi l-ai cerut tu, spuse strangandu-si pumnii. Si de ce sa nu ma urmezi? Chiar nu intelegi ca-mi pare rau si ca vreau sa o iau de la capat?
Da bine, stiam replicile astea pe dinafara, avea s o tina pe una si buna ca o banda stricata care imi mananca timpul. Timp...apoi am inteles. Tot ce facea ea era sa traga de timp. Eu eram autorizata sa stau aci, pentru ca sunt acceptata, dar Elessar nu, iar ziua era pe sfarsite. Soarele avea sa apuna curand, iar el avea sa ramana blocat in lumea dintre cele cele doua lumi, iar eu nu puteam sa permit una ca asta.
-Hei tu! am strigat-o ignorandu-l pe Elessar si punandu-ma intre ei doi. Gata spectacolul, e vremea ca eu si el sa plecam, iar tu sa treci dincolo, am spus scotandu-mi o sageata din tolba si potrivind-o in arc. Iar tu ai face bine sa te obinuiesti cu gandul ca ai pierdut-o pe veci, pentru ca se pare ca pe ea chiar nu o intereseaza de Imeriul tau, ca nici de al ei. Apune soarele si tu vei ramane blocat aici....pe veci, asa ca nu vei fi nici mort nici viu
-Minte! striga fantoma strangand pumnul in care se paterializase un arc.
-Da!? Atunci cum se face ca ai aura gri? am spus dispretuitoare vazandu-i socul provocat de cuvintele mele. Cine minte? Eu sau tu? De asta nu sunt ca tine. Spre deosebire de tine, mi-am pastrat esenta, desi am avut aceleasi vieti. Asa ca lasa-l sa plece, sau te fac eu sa pleci.

[Ghanda]

~G's POV~
O furnicatura ciudata mi-a strabatut sira spinarii. Era ceva familiar, si totusi diferit. Abandonand complet vanatoarea, am incercat sa-mi amintesc cand mai simtisem asa ceva. O clipa mai tarziu, aproape ca m-am aruncat in gol din copac din dorinta sa ajung inapoi acasa, insa inainte sa ma desprin de creanga, l-am Gasit pe Skyler. El era bine. Si totusi, senzatia semanase cu ce simtisem cand el fusese ranit de un lup si intrase intr-o coma din care doar muscatura mea il putuse trezi. Atunci...
M-am simtit atat de prost cand mi-am dat seama de raspuns, mai ales ca irosisem aproape un minut ca sa-mi dau seama. Elessar. Era fratele meu, trebuia sa ma lege ceva profund si de el. L-am Cautat ingrijorata... si n-am gasit nimic. Simteam ca e viu, simteam esenta lui, cea pe care o urmam cand Cautam pe cineva, insa nu-l puteam vedea si nu stiam unde este.
Totusi, stiam ca el si Andrew trebuiau sa fie pe Firey. Si in timp ce programam discul, l-am Gasit pe Andrew, intr-o camera din palatul de pe Firey. Elessar nu putea fi departe.
Mi-a luat cateva minute sa gasesc urma fratelui meu langa palat, dar apoi totul a devenit simplu si in mai putin de un minut, l-am vazut intrun cerc negru, alaturi de cele doua Ayame. L-am strigat, dar n-a parut sa ma auda.
"Elessar!" am strigat in mintea lui."Ce se intampla?"
In loc de raspuns, am primit un suvoi de amintiri. Ayame a lui il voia cu orice pret, in timp ce sosia incerca, aparent, sa-l mentina in viata. Analizand conversatia si filtrand-o prin propriile ganduri, ignorand parerile lui Elessar, tindeam sa fiu de acord cu sosia, pentru ca Ayame nu parea sa aiba logica in argumente.
Asta, si preferam sa nu risc, fiind vorba de viata fratelui meu.
"Ayame nu m-ar ucide daca eu nu vreau asta!" imi raspunse el iritat, in timp ce o prindea pe sosia de incheietura mainii, impeidicand-o sa traga. Nu puteam auzi dialogul lor.
"Elessar, si eu o iubesc, dar deja a incercat sa te omoare. Si eu chiar cred povestea cu soarele. Am venit pentru ca am simtit ca esti pe moarte si soarele va apune curand. Convinge-o sa te lase sa iesi din cerc."
"Eu am incredere in ea!"
"Esti dispus sa pui viata ta, a familiei tale si a poporului tau in balanta?" l-am intrebat, stiind ca e singura cale sa-l conving, ca niciun alt argument nu va avea puterea sa-l razgandeasca.

~E's POV~
"Esti dispus sa pui viata ta, a familiei tale si a poporului tau in balanta?"
Asta a fost singurul ei rapsuns, apoi s-a retras la marginea mintii mele, urmarind fara sa spuna nimic. Am intors intrebarea ei pe toate partile. Aveam incredere in Ayame, dar niciuna dintre cele doua nu mai era cu adevarat femeia pe care o cunoscusem eu. Puteam avea incredere in aceasta fantoma, care deja incercase sa ma duca in lumea ei fara voia mea? Si daca nu, atunci puteam crede sosia care voia cu disperare viata pe care o primise cadou?
"Si nu vrem toti asta? Nu asta facem cu totii de-a lungul vietii, nu ne agatam cu disperare de fiecare clipa, de fiecare sansa?"
Totusi, nu i-am dat drumul sosiei. Oricat de mult s-ar fi schimbat fantoma logodnicei mele, era totusi cea alaturi de care traisem ultimii ani din viata. Merita mai mult de un calau, mai ales cand ea insasi crease acel calau.
-Ayame, lasa-ma sa plec. Nimic nu ma poate convinge sa raman, nu pot si nu vreau s-o fac. Te voi iubi mereu, dar te rog, da-mi drumul acum. Te rog. i-am spus, punand toate sentimentele pe care le avusesem fata de ea in cererea aceea, sperand sa fie de-ajuns.

[Andruska]

Nici daca mi-ar fi dat un pumn in capul pieptului simi-ar fi fisurat sternul nu as fi simtit ce simtitsem cand ii spusese ce-i spusese. Nu avea nimic impotriva faptuli ca o iubea si ca incerca sa-si obtina libertatea pe o cale amiabila, insa nucu o fantoma. Asa ca mi-am calcat pe inima si i-am arucat cea mai dispretuitoare privire a mea. I-am prins mana cu care ma tinea de incheietura si l-am privit direct in ochi:
-Da-mi drumul, am spus acid.
-Dar de ce sa-ti dea? a intrebat ea maimutarindu-se. Asa nu as mai avea tinta, si sageata sa a tasnit spre mine. Vazusem doar o lumina sangerie care se indrepta spre mine, cand practic electrocutasem incheietura lui Elessar, eliberandu-ma. Si totusi nu am fost de rapida ca sa evta sageata care imi ranise umarul drept.
-Nu. Nu va las sa plecati,cel putin pe ea nu o las sa plece vie de aici, spuse potrivind o noua sageata.
-Da bine Elessar, acum gata cu glumele si mergi la Ghanda, nu vezi ca te lupti cu morile de vant? Obisnuieste-te cu ideea ca scumpa, draga si adorata ta iubita e moarta si ingropta, iar psihopata asta nu e ea! i-am spus lovind cu sageata marginea cercului, pentru a-l scoate de acolo.
-Nici sa nu va ganditi, spuse ca o isterica. Mai e atat de putin pana cand soarele se duce....
-Si si mai putin pana ce te duci odata cu el, am spus ochind-o cu o sageata.
-Trage si te va uri, spuse razand.
-Pot trai cu asta, am spus lasand sageata libera spre ea, si ce s-a intamplat mai incolo nu-mi amintesc pentru ca tot ce am vayut a fost binecuvantatul negru.

ooc: povesteste tu ce s-a intamplat, you can say whatever you want

[Ghanda]

~E's POV~
Totul devenise un vartej de sunet si culoare. Se atacau una pe alta si, inusultandu-se, tipand... Nu mai recunosteam nimic. Era ca o scena de cosmar adusa la viata, o scena in care persoana pe care o iubeam se lupta cu ea insasi, si totusi niciuna dintre cele doua nu erau ea...

Am simtit brusc o mana apucandu-ma de umar si tragandu-ma cu o forta impotriva careia n-am putut lupta. O clipa mai tarziu eram in afara cercului intunecat, cu Ghanda privindu-ma ingrijorata.
-Cum te simti?

Da, asta era o intrebare buna. Cum ma simteam? Distrus...? Nu, distrus fusesem dupa ce Ayame murise. Apoi, cumva, pusesem bucatile cap la cap si le tineam laolalta numai gandindu-ma ca aveam o datorie. Spart, gol pe dinauntru, fara nimic de oferit...? Nu, nici asta nu era rapsunsul corect. Asa fusesem cand ma intalnisem prima data cu sosia lui Ayame. Plin de speranta? Nici asa. Asa fusesem inainte sa ajung aici, inainte sa vorbesc din nou cu Ayame a mea.
Si atunci? Cum ma simteam acum?
-Nu stiu...

Anesteziat. Cred ca asta era raspunsul, pentru ca imi simteam mintea, trupul si sufletul un fel de amestecatura. Nu stiam ce mi se intampla, nu intelegeam ce se intampla in jurul meu. Dyame era aici... Asa ca ma simteam cumva in siguranta, stiam ca acum, orice as fi vrut eu sa fac, ea o putea face mai bine si mai repede, asa ca nu mai era nevoie sa incerc nimic... Ma simteam drogat, inconstient de ce se intampla in jurul meu, nesigur de realitate, nesigur de... nesigur punct. Tot ce vedeam erau ochii surorii mele, ochii mei. Erau singurul lucru care parea real, singurul lucru pe care il intelegeam. Ea e aici, deci sunt bine.
Da, anesteziat, asta trebuia sa-i spun, insa inainte s-o fac, m-a intrebat altceva:
-Esti ranit?

Cuvantul pe care il cautasem atata, cuvantul care descria cum ma simt mi-a disparut imediat din minte, in timp ce incercam sa ma adun suficient cat sa procesez noua intrebare. Ranit... Un om facut din bucatele poate fi altfel decat ranit? Sau pentru ca inca stateam intreg in fata ei insemna ca sunt "bine"?
Mi-a inteles repede nedumerirea, asa ca a adaugat cat mai rar, incercand sa ma ajute sa inteleg:
-Fizic, Elessar, ai vreo rana? Sangerezi? Te doare ceva... fizic?
M-am gandit cateva clipe inainte sa-i raspund.
-Nu. Sunt bine... fizic.
As fi vrut sa rad, fara sa stiu de ce, dar parea nepotrivit, asa ca am renuntat, la fel, fara sa stiu de ce.

-Pot... Elessar, ma lasi in mintea ta? Nu-ti fac nimic.
Stiam ce aud in tonul ei. Stiam cum s enumeste. Era... era... era grija! Ii pasa de mine! Ii pasa de mine...  Am imbratisat-o, luptandu-ma sa-mi retin lacrimile, desi nu eram sigur de ce le retineam. Cateva clipe mai tarziu, mi-am amintit ca ma intrebase ceva.
-Da... Da, da da! Normal ca poti, Dyame, da, fa-o!
Mi-a atins usor fruntea si am devenit atunci constient de marginile fiintei mele. Ciudat, pana n-am simtit mintea ei la marginea mintii mele, mi se parea ca a mea se evapora, ca se intinde in toate partile, devenind din ce in ce mai rara, din ce in ce mai vaga, dar acum parea sa aiba o limita...

"Shhh... Dormi, fratioare. O sa am grija de tine, dar acum dormi..." sopti ea in mintea mea cu o voce calda. Nu, nu calda... voiam alt cuvant... Era... era materna. Grijulie. Ii pasa, ei ii pasa de mine!
"Nu te mai gandi, fratioare. Doar inchide ochii si dormi... Dormi, si totul va fi bine...." sopti pe un alt ton, un ton convingator. Nu, nu convingator.. Era... Era...

~G's POV~
Mi-am dat seama cand a adormit pentru ca s-a lasat moale in bratele mele. L-am intins cu grija pe iarba fara sa-i dau drumul mintii sale pe care o atinsesem exact la timp. Nu voiam sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca nu i-as fi inconjurat mintea, tinand-o la un loc. Si asa pierduse destul din ea, nu voiam sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca se disipa si mai mult.

Mi-as fi dorit ca Skyler sa fie langa mine, el stia mult mai multe despre mintea altora si despre manevrarea ei, dar nu puteam risca sa intrerup contactul cu Elessar. Trebuia sa ma descurc singura, si trebuia s-o fac bine. Cu infinita grija, mi-am strans gandurile in jurul gandurilor lui ca un fel de menghina, incercand sa le fortez sa revina la un loc, sa le fac sa redevina sfera de lumina care fusese mintea lui. Nu stiu cat a durat pana cand mintea lui Elessar s-a reparat singura, pana cand configuratiile s-au refacut si i-am putut da drumul fara pericol.
Dar nu era la fel. Elessar pierduse multe in seara asta si stiam ca asta va lasa semne adanci. Acum, insa, era in siguranta, mai ales ca reusisem sa-l adorm atat de adanc incat numai eu sau Skyler sa-l putem trezi.

Acum, grija mea disparuse. La fel cum mintea mea o inconjurase pe-a lui, acoperind-o, tinand-o la un loc, la fel grijile mele fusesera singurul lucru care imi retinuse furia, singurul lucru care retinuse salbaticia din mine.
Pe langa setea de sange, vampirii mai aveau o slabiciune, una pe care putini, chiar dintre noi, o ghiceam. Prin definitie, vampirii sunt fiinte solitare. Nu ne putem atasa de muritori pentru ca ei mor si doare prea mult. Nu ne putem imprietenii cu altii ca noi pentru ca suntem prea teritoriali. Asa ca atunci cand ne legam de cineva, cum eram eu legata de Skyler si de Elessar, ceva in noi se schimba.
De obicei, vampirul din noi si partea noastra umana se resping reciproc, insa in momentul cand cineva de care suntem atasati, legati, e in pericol, cele doua devin cu adevarat una singura. Si atunci suntem mai mult decat omul rapid si agil sau decat vanatorul feroce. Suntem o masina de ucis capabila sa gandesca mai departe de urmatoarea masa.

Asta eram eu acum. Asa ca nu m-am aplecat in fata, tinandu-mi mainile ca niste gheare si maraind, ci mi-am indreptat spatele, pasind fara teama in cerc. Soarele inca nu apusese si oricum nu puteam muri, nu putema "trece dincolo" asa ca nu-mi faceam griji. Fiecare fibra din mine voia sa provocae durere, insa furia mea nu era ca de obicei, nu era o flacara mistuitoare. Era rece, era otel. Asa ca stiam ca nu-mi voi pierde firea, ca voi ramane calma pana cand datoria va fi platita si setea de razbunare va fi stinsa.
Ceea ce am vazut in cerc insa a distrus marea parte a planului pe care mi-l conturasem in minte. Fantoma disparuse si nu ramansese decat sosia, lesinata. Simteam si mirosul Dianei, dar ea nu era nicaieri. Cu atat mai bine. Am ridicat-o fara probleme pe sosie - nu, pe Ayame. Acum ea era Ayame pentru ca cealalta fusese trimisa undeva de unde nu se mai putea intoarce - tinand-o pe un umar si iesind din cerc, care a disparut imediat. Soarele a apus cateva clipe mai tarziu, cand eu ajunsesem deja in fata portii castelului, cu Ayame pe umar si Elessar plutind in fata mea.

Flame a aterizat in fata mea. Ii cerusem sa stea departe imediat ce intelesesem ce e cercul pentru ca el, spre deosebire de mine, ar fi putut pati ceva. Si sa-l pierd pe Flame ar fi fost de nesuportat. El era o parte a sufletului meu, parte din mine intr-un mod diferit de Skyler, dar la fel de etern si de definitiv. Skyler era jumatatea mea, prietenul meu, amantul meu. Flame era prelungirea mintii mele, prelungirea trupului meu. Inca de cand devenisem vampir, el se tinea mai departe decat de obicei pentru ca nu voiam sa pateasca ceva. Si in sfarsit incepuse sa ma asculte cand ii ceream asta pentru ca stia ca nu mai pot pati nimic. Insa era mereu acolo cand aveam nevoie de ajutor. Si acum aveam.

L-a apucat cu grija pe Elessar in brate, luandu-si zborul cu el. Eu am alergat pana in camera lui Andrew, explicandu-i scurt ca fratele meu nu se simtea bine si ca va ramane in camera lui, cu mine alaturi de el. Nu voiam medici. Normal, m-a intrebt ce e cu Ayame, de ce e lesinata in spatele meu.
-Imi pare rau, Andrew, dar deocamdata ea e problema mea si a lui Elessar. Daca esti intrebat, nu stii unde e. Cand totul se va termina, daca va dori, iti va explica fratele meu.
A incuviintat fara intrebari. M-am strecurat afara din camera lui, intrand in camera lui Elessar, care fusese intins pe pat, cu Flame veghindu-l. Eu si Vulturul am shimbat cateva ganduri: nimeni nu ne vazuse, nimeni nu stiam unde suntem sau ca suntem aici. Nimeni n-ar fi putut-o gasi pe Ayame. Bun.

Am lasat-o jos, aruncand o privire prin camera. Am gasit repde ce aveam nevoie. Am tras dulapul masiv in mijlocul camerei, folosindu-mi magia pentru a-l transforma intr-o masa solida de piatra. Apoi mi-am folosit forta ca sa creez o adancitura de doi metrii inaltime in care am pus-o pe Ayame, inchizand o bucata de piatra peste mijlocul ei si inca una peste picioare. Arata ca si cum as fi legat-o cu doua franghii, doar ca ele erau de piatra, totul fiind dintr-o singura bucata. Nu putea scapa si nu se putea misca, asa ca mi-am mutat atentia inapoi la Elessar.

Mintea lui fusese atat de ravasita incat singura metoda de a lupta impotriva nebuniei fusese sa se imprastie. Nu eram sigura daca asta nu era mai rau si nu eram sigura cat de intreg va mai fi fratele meu. Primul meu impuls a fost sa-l chem pe Skyler, dar m-am razgandit, amintindu-mi ultimele noastre schimburi de cuvinte. Nu eram pe aceeasi lungime de unda in legatura cu sosia, si Christina avea prea multa influenta asupra lui in problema asta. Nu voiam ca ea sa se bage, nu cand il privea doar pe fratele meu si, pentru ca el fusese aproape ucis, pe mine. Totul era intre noi doi si Ayame, si aveam sa ma asigur ca asa ramane, asa ca i-am trimis un mesaj simplu lui Skyler, anuntandu-l ca Elessar a avut nevoie de mine, formuland mesajul in asa fel incat el sa nu-si faca griji si sa nu vrea sa vina sa ne ajute.

Apoi i-am atins mintea lui Elessar, permitandu-i sa se treazasca. Si am ramas in intuneric, cu Flame pe umar, asteptand ca ei doi sa se trezeasca, cu furia pulsand vie prin mine.

[Andruska]

Ceeace simtise in omentul in care devenise constienta era o durere acuta in umar, care o impiedica sa deschida ochii.
''Asta nu e suficient pentru a ma opri'' isi spuse deschizand ochii. Pentru o fractiune de secunda ramase uimita de intunericul din jurul sau, unde se afla? Locul pa rea sa fie prea mare pentru un sicriu, iar legturile prea solide  ca s se miste.
-Gata, m-am trezit si nu am de gand sa plec niciunde, as putea sa ies la lumina? spuse pastrandu-si calmul. Mi-r place sa cred ca ura voatsra nu merge chiar atat de departe incat sa vreti sa ma ucideti.

[Ghanda]

Ghanda arunca o sfera de foc deasupra capetelor lor, lumina ei raspandindu-se prin camera, luminand fata preotesei si pe a Gheandei. In ochii ei, flacarile aproape disparusera, aratand mai mult a taciuni care ard mocnit.
Flame trasese deja perdelele groase, asigurandu-se ca nimic nu putea fi vazut din afara.
-Si mie mi-ar placea sa cred ca atunci cand tu si Elessar va intalniti, el o sa ramana viu si intreg, dar din cate vad eu, lucrurile nu ies mereu cum ne place. raspunse satena pe un ton glacial.
-Spune-mi ce s-a intamplat in seara asta, de la inceput pana la sfarsit. porunci ea pe acelasi ton.

[Andruska]

Ayame ramase tacuta incercand sa-si aminteasca cele intamplate, insa tptul era ca o tornada in mintea ei:
-Nu stiu exact ce s-a intamplat. Am vrut sa-i fac pe cei doi sa vorbeasca sa lamureasca cele intamplate, asa ca l-am luat pe Elessar la granita, doar ca lucrurile au cam luat-o razna. Ayame devenise un inger al razbunarii care il vroia mort pe fratele tau sau ma rog, sa-l ia cu ea in Iad, iar eu am exorcizat-o si am evaporta orice urma de-a ei din cele doua lumi. Ea nu se va mai intoarce niciodata sub nici o alta forma, spuse incercand sa rezume cat mai frumos cele intamplate. Cu alte cuvinte sunt vinovata de moartea ei si de...nebunia lui.
___________
Ayumu isi stranse mainile pumn, insa ramase calm:
-S-a dus, spsue usor intristat. Ayame s-a dus pentru totdeauna.
Cuvintele sale o facura pe Christina sa tresara si sa-si plece privirea in pamant:
-Imi pare rau, spuse inabusindu-si un suspin.
-Tutror ne pare, spuse semi-demonul, dar asa e cel mai bine pentru noi toti. Nu avea cum sa se mai intoarca printre noi, fara sa nu faca rau echilibrelor.

[Ghanda]

-Ar trebui sa... incepu el, insa se opri, intrerupt de vibratiile telefonului sau. parcurse mesajul in cateva clipe. Ea aflase deja si plecase sa-i fie alaturi lui Elessar. Ii cerea sa le lase spatiu, promitandu-i sa se intoarca cat de repede putea. Ofta, strecurandu-si telefonul in buzunar si asezandu-se langa Christina.
-Aveti chef sa facem ceva sau vreti sa va las in pace o vreme ca sa asimilati vestea?
_____________

Ghanda o fulgera cu privirea, insa tonul ei ramase la fel de calm si de rece.
-De unde stii ce i s-a intamplat, avand in vedere ca ai lesinat inainte sa-l scot de-acolo?

[Andruska]

-Nu trebuie sa fiu geniu ca sa inteleg ce se intampla, spuse la fel de calm.

[Ghanda]

-Nu te cred, dar o sa revenim la asta mai tarziu. Spune-mi de ce l-ai luat cu tine, mai ales dupa ce-ti ceruse sa nu fie de fata cand o vei trimite pe Ayame in lumea cealalta. De ce ai insistat atat sa vina cand stiai ca lucrurile pot degenera foarte usor si ca nu esti capabila sa-i faci fata celei care te-a creat? Voiai si tu sa-l omori? Sau voiai doar sa fie atat de neajutorat inca sa poti face ce vrei din el, sa-l poti face marioneta ta?

[Andruska]

Ayame ramase calma, ascultand-o pe Ghanda cum practic batea campii.
"Cand esti nervos, spui lucruri fara sa le judeci" isi spuse perfect calma, "insa asta nu inseamna ca trebuie sa fiu umilita in felul acesta." Fata inchise ochii si-si relaxa muschii, indepartandu-se incet, incet de vocea Ghandei care se stingea. Simtea apa care era peste tot, in aer, in plante, in sangele lor.
"Eu sunt apa" isi spuse de parca incerca sa se convinga de un lucru, insa inmomentul acela, simti cum ea evine mai fluida si implicit una cu apa, "si acum una cu aerul" trupul sau devenise lichid, pierzandu-si soliditatea, picaturi albastru-argintii strangandu-se la un loc in fata satenei:
-Nu era corect ca tu sa stai in libertate si sa ma tratezi ca pe un criminal. Suntem la fel de egale, si ca sa-ti rapsund la intrebare, l-am luat cu mine pentru ca am vrut sa-i demonstrez ca omul se schimba din bine in rau, nu numai din rau in bine, iar ea se pierduse cu totul. Si sincer, pot trai si fara el.

[Ghanda]

-Nu-mi vorbi tu mie despre ce e sau nu corect! Si doar pentru ca nu poti trai fara el nu inseamna ca trebuia sa-l omori! Stiai ca fantoma aceea vrea sa-i faca rau, stiai ca devenise rea, si totusi cand el a refuzat sa vina, ai insistat pana cand l-ai convins. Din cauza ta, el a ajuns acolo, cand ai fi putut pur si simplu sa mergi singura si s-o omori! Il vezi? E asa din vina ta. De ce naiba nu l-ai lasat in pace?

-Mmm.... Dyame?
-Sunt aici? Cum te simti?
-Intrat la apa.. Nu conteaza, doar vorbeste mai incet... Imi explodeaza capul... raspunse Elessar, fara sa deschida ochii.
-Unde suntem?
-Pe Firey. Ce-ti mai amintesti?
-Cine sunt si cine esti si cum se vorbeste, si deocamdata o sa ma multumesc cu asta. Daca incerc mai mult... Totul e un vartej.
-Elessar, nu suntem singuri...
-Si nu puteai sa-mi spui mai devreme? Mereu exista.... incepu el si se opri, incruntandu-se.
-Esti bine?
-Mda... O clipa...
"Gata. Buna treaba cu scutul mental, apropo. Si al meu, si al tau... Si nici al ei nu e de lepadat, dar l-as puta sparge imediat."
-N-ar trebui sa faci asta acum. Abia...
"Mda. Vad in mintea ta ce-am patit. Ei bine, acum lucrurile sunt ok. Nu chiar ca inainte, dar... Nu pot sa ma plang."
"Explica-mi. Arata-mi."
"Nu pot sa-ti arat. Ti-am zis, mintea mea e un fel de vartej. Ca si cum cineva ar fi intrat in "arhivele" mele si ar fi dat totul peste cap. O sa dureze ceva pana sa-mi pun ordine in amintiri."
"E de la mine, nu? Eu am reparat totul prost..."
"Nu te invinovati prosteste si lasa-ma sa termin. Da, amintirile mele sunt vraiste, dar stiu tot ce am nevoie si pot repara restul. Si oricum, mare parte e de la mine pentur ca o luasem razna inainte sa imi atingi mintea. Insa nebunia mea combinata cu ceea ce ai facut tu mi-a oferit ceva... Incredibil. Pot sa-mi extind mintea cum vreau, acum. Fara pericole. De asta ma simteam intrat la apa, mintea mea era inca prizoniera, tinuta de scutul pe care il creasesi. Apropo, pot scapa usor de scuturi mentale acum, asa ca vreau sa imi cer scuze de pe-acum daca iti invadez prea mult intimitatea ocazional. Revenind, pot sa-mi extind mintea cand vreau. O simt si pe ea aici, dar incerc sa-i evit mintea. I-as sparge scutul fara sa vreau daca o ating si nu vreau s-o aud. Ce cauta aici?
"Sunt furioasa si vreau ca cineva sa sufere. Mult."
"Ceruri! Nu te mai gandi la furie! Zei, nu stiam ca esti capabila de sentimente atat de intense... Acum imi vine si mie sa sparg ceva. Si de ce ea? Ah... Da, Dyame, m-a convins s-o urmez, dar nu e ca si cum m-a fortat. Las-o in pace. A vrut probabil sa ma ajute sa trec definitiv peste povestea mea cu Ayame. N-o subestima, pun pariu ca stia ce o sa se intample si s-a gandit la toate consecintele."
-Daca supravietuiam, treceam peste povestea cu Ayame si ma indragosteam de tine pentru ca m-ai salvat. Daca muream, insemna ca sunt mai slab decat credeai si n-ai fi pierdut nimic. ii spuse el brusc preotesei. Am dreptate? Si sora mea a fost intrusul, pentru ca atunci cand mintea mea era praf, ea a afost sprijinul meu emotional in locul tau, m-am atasat de ea in loc sa ma atasez de tine. Asta era planul, nu? Daca nu muream cu nebuna-fosta-logodnica, innebunesc si tu imi salvezi mintea ratacita, unind-o de a ta. Noi ramaneam legati si eu iti dedicam viata mea tie. Gresesc?